5 activități de interior

Cum ne amenință un cod roșu de caniculă și weekendul e aproape, ne-am gândit să îți oferim câteva sugestii de activități pe care le poți face cu piticul tău, în casă, departe de razele fierbinți ale soarelui.

Iată mai jos, 5 activități simple, care-l vor ajuta în dezvoltarea lui, fără să-ți ceară un efort prea mare

5_activitati

Roagă-l să te ajute la bucătărie

Fiind atât de cald, probabil nu vrei să gătești, dar tot trebuie să mâncați ceva. Senvișurile și salatele sunt perfecte acum. Fiți creativi împreună și tăiați senvișurile cu ajutorul formelor pentru fursecuri sau creați o salată colorată. Participând la procesul creativ, va fi mult mai deschis pentru a încerca gusturi și texturi noi.

Povești amuzante

Cititul este un bun mijloc de relaxare și de învățare, în același timp. Ce-ar fi dacă în loc să citiți pur și simplu o poveste, ați lua câteva păpuși și ați transforma-o într-o piesă de teatru. Încurajează-l să fie creativ, să creeze dialoguri pentru personajul său. Poți chiar să-i sugerezi să creeze el povestea. Chiar dacă nu-i va ieși perfect din prima, îi vei stimula imaginația și vei descoperi cum și la ce se gândește.

Jocuri de rol

Chiar dacă e vacanță vă puteți juca de-a școala sau grădinița. Dă-i lui rolul profesorului sau educatoarei și învață-l în acest fel să controleze mediul: cum arată clasa, cine sunt elevii, ce vor învăța, și să-și dezvolte funcțiile executive.

Desene delicioase

Dacă ai cumva niște lapte condensat și coloranți alimentari poți improviza culori delicioase. Lasă-l să deseneze și să guste desenele făcute de el. Puteți desena o prăjitură sau legume, sau fructe. Limita e dată doar de imaginația voastră.

Magia muzicii

Internetul e plin de diferite stiluri de muzică. Descoperiți-le împreună, ascultați altceva decât ascultați de obicei și încercați să găsiți diferențele dintre stiluri. E un mod bun de a vă îmbogăți cultura generală și de a alunga plictiseala.

Dacă ai și alte idei, împărtășește-le cu noi! Distracție plăcută!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *