Din când în când, chiar și cel mai răbdător părinte își poate ieși din fire și poate începe să strige la copilul său. Dacă și tu ai făcut-o, probabil îți dai seama cum s-a ajuns la asta. Atâta timp cât țipatul la el nu a devenit o obișnuință, lucrurile se pot corecta.
Dacă strigatul la copil este principala metodă de comunicare, iată mai jos câteva dintre consecințele acestui comportament.
Lipsa încrederii în sine.
Un copil la care se strigă mereu, mai ales dacă i se pun etichete negative își va forma o imagine proastă despre propria persoană, ceea ce va face ca mai târziu să considere că prezența lui nu aduce nimic bun lumii. Rezultatele sale vor fi mai slabe, iar viața lui mult mai nefericită.
Agresivitatea
În jurul vârstei de 4, 5 ani, copiii la care s-a țipat în mod constant vor deveni din ce în ce mai agresivi. Își vor mușca și lovi colegii, iar uneori se vor dezlănțui chiar împotriva adulților.
Frica
Copiii ajung să se teamă de interacțiunea socială, ceea ce-i va împiedica mai târziu să dezvolte prietenii sau să rezolve în mod eficient conflictele.
Probleme de concentrare
Dificultățile de concentrare pot fi unul dintre semnele abuzului emoțional. Copilul a învățat în timp să „nu mai audă” strigătele, ca o metodă de a se proteja.
Modificări cerebrale
Poate că-ți vine să spui ca exagerăm, dar există un studiu care a arătat că există modificări fizice în creierul persoanelor care au fost supuse abuzului verbal în copilărie.
Depresia
Un copil la care s-a țipat în mod constant are mai multe șanse ca la adolecență să aibă simptome de depresie și să fie implicat în activități auto-distructive, cum ar fi abuzul de substanțe sau sexul neprotejat.
Tu ce faci atunci când îți vine să țipi la copilul tău?
