Așa cum probabil ți-ai dat seama din articolele anterioare, un copil cu un astfel de comportament poate oferi părinților și chiar și specialiștilor o serie de provocări. Să nu uităm că la baza comportamentului său se află anxietatea. Acesta este și motivul pentru care strategiile utile în cazul comportamentului opoziționist nu funcționează.
Iată câteva abordări specifice:
Alege cu grijă „luptele”
Nu-ți impune voința doar de dragul de-a o face. Întreabă-te de fiecare dată: „merită să risc o criză?” Asta nu înseamnă că trebuie să-l lași să facă ce vrea. Limitele sunt foarte importante, dar fă diferența între cele pe care le stabilești pentru siguranța lui și cele care pot fi flexibile.
Nu o lua personal
Chiar dacă strategia dezvoltată de copil poate părea elaborată și menită special să te supere, nu uita că întreg comportamentul său are la bază anxietatea și teama de a pierde controlul.
Găsește echilibrul
Atunci când nivelul de anxietate crește, cere-i mai puțin. Profită însă de zilele „bune” pentru a-i cere mai mult.
Oferă-i sprijin emoțional
Găsește căi de comunicare menite să-l facă să se simtă confortabil. Desene, mesaje lăsate pe bilețele sau într-un caiet special (dacă știe să citească). Implică-l în alegerea metodei de a-și comunica emoțiile – lucru foarte dificil pentru copiii care suferă de evitarea patologică a cererilor.
Evită cererile și laudele directe
În loc să-i spui: „Strânge-ți jucăriile!”, spune-i: „Hai să vedem cine strânge mai multe jucării în cinci minute!” Laudă-l altcuiva: „Sunt foarte mândră de X, a făcut…”
Oferă-i opțiuni
Dă-i de ales dintre două variante, asta îi va crea impresia că are controlul. Nu-i oferi totuși un număr prea mare de opțiuni, nu va reuși să se decidă și anxietatea va crește.
