Ai un copil care opune rezistență când îi ceri să facă lucruri simple, cum ar fi să se spele pe dinți sau să-și pună șosete? Care pare sociabil la prima vedere, dar interacțiunile sale sunt superficiale? Care are schimbări de dispoziție din senin? Sau care are un comportament obsesiv, legat mai ales de anumite persoane?
Ai răpuns „da” la întrebările de mai sus? Atunci ar fi bine să știi că este posibil să te confrunți cu o tulburare din spectrul autist, numită evitarea patologică a cererilor (Pathological Demand Avoidance – PDA).
Deși nu este menționată în DSM V, această tulburare este descrisă încă din anii ’80 de către Elizabeth Newson, ca o tulburare pervazivă, diferită de autism. Ea începe să fie acceptată tot mai mult ca parte a spectrului autist.
Persoanele care suferă de PDA tind să evite ducerea la îndeplinire a cererilor formulate de ceilalți din cauza unui nivel ridicat de anxietate. Toții copiii evită uneori să îndeplinească cererile adulților, dar cei care suferă de PDA o fac într-o măsură mult mai mare decât ceilalți, de unde și termenul de patologic.
Copiii cu PDA pot fi obsedați de control și dominatori, mai ales când se simt anxioși și nu pot deține controlul. Părinții spun despre ei că seamănă cu Jekyll și Hyde și de cele mai multe se simt acuzați pe nedrept că nu i-au educat corespunzător.
Deși la vârste mici, limbajul întârzie să apară, pe măsură ce înaintează în vârstă reușesc să-i prindă din urmă pe ceilalți. Comunicarea nu este la fel de dificilă ca în cazul persoanelor cu autism sau Asperger, iar contactul vizual este mai bun. Rămân însă câteva mici probleme legate de înțelegerea sensului figurat și a umorului. Ca o formă extremă a acestui comportament unii copii aleg să nu vorbească deloc în anumite situații.
Mai multe despre caracteristicile acestei tulburări vei afla în articolul următor.
