Probabil că ai auzit despre tulburarea obsesiv-compulsivă. Cine nu a auzit? Nu știu însă dacă ai aflat că e poate apărea și la copii și nu vorbim aici despre autostimularea specifică piticilor cu TSA, care pot aranja mașinuțe ore în șir.
Conform DSM V, Tulburarea obsesiv-compulsivă poate apărea și la copii. S-a stabilit că vârsta de apariție a tulburării este 10-12 ani. În cazul a 25% dintre persoanele suferind de această tulburare ea s-a instalat înainte de vârsta de zece ani. O apariție atât de timpurie este mult mai frecventă în cazul băieților decât al fetelor.
TOC este mult mai ușor de diagnosticat în copilărie, când manifestările ei sunt mai vizibile.
Ce este TOC?
Obsesiile sunt gânduri generatoare de anxietate, care reușesc să interfereze cu gândurile obișnuite ale unei persoane. De exemplu, teama obsesivă că se va întâmpla ceva rău, dacă un anumit lucru nu este făcut într-un anume fel.
Compulsiile sunt acțiuni repetitive, realizate într-o manieră ritualică. Una dintre cele mai frecvente manifestări ale acestei tulburări este spălatul pe mâini. Alte manifestări includ aranjarea obiectelor într-un anume fel sau rugăciunile.
Desigur, acestea sunt doar câteva exemple.
Consecințele TOC
Specialiștii consideră că este vorba despre TOC atunci când acțiunile repetitive interferează cu activitățile normale ale unei persoane, ocupând între una și trei ore pe zi.
Pentru că persoanele tind să evite locurile și situațiile care determină aparița gândurilor obsesive, ele se izolează, uneori fiindu-le imposibil să ducă la capăt acțiuni necesare, cum ar fi învățatul sau mersul la serviciu.
Relațiile familiale vor avea și ele de suferit, unii adulți cu TOC ajungând să nu poată duce o viață independenta.
De asemenea, există riscul instalării unei depresii severe și apariției unor gânduri de suicid.
Cum se tratează?
Dacă ai observat la piticul sau adolescentul tău manifestări care te duc cu gândul la această tulburare, trebuie să ceri părerea unui medic psihiatru. El poate pune un astfel de diagnostic și poate recomanda medicație antidepresivă, aproape întotdeauna însoțită și de recomandarea de terapie cognitiv comportamentală.
Ignorată în copilărie, această tulburare nu dispare, ea devine doar mai greu de diagnosticat, deoarece persoana afectată tinde să-i ascundă manifestările sau alege să o încerce să o trateze recurgând la diverse medicamente sau alcool.